ZAIN – Festivalul de creativitate de la Cluj. “The Future of Work”

Cea de a 5-a editie a Festivalului de creativitate ZAIN de la Cluj are loc anul acesta in perioada 29 septembrie – 2 octombrie.
Dupa un hiatus de 3 ani, echipa ZAIN reia conversatiile din acelasi punct de pornire din care a realizat ZAIN 4, cand motto-ul a fost “Design starts with a blank page”.

“The Future of Work” este o invitatie la dialoguri, dupa aproape 3 ani de “work remote”, de intalniri in spatiul virtual si o expunere masiva in Social Media. “The Future of Work” este despre o concluzie la care au ajuns toti cei implicati in acest proiect complex: Creativitatea este cea care va face pamantul sa se roteasca in continuare si in acest colt de tara si de lume, toti cei selectati de catre echipa ZAIN au demonstrat ca adaptabilitatea din perioada pandemiei a fost generata de creativitate.

“Incurajam inceputurile inspirate si amenajam un nou cadru temporar pentru comunitatea creativa din Transilvania. Pentru designeri si producatori de specialitate, pentru toti cei interesati de viitorul profesiilor creative, inclusiv pentru cei care ne vor vizita din curiozitate,”a declarat Georgiana Ciceo, designerul brandului Monom si totodata unul dintre fondatorii ZAIN.

ZAIN 2022 inseamna prezentari si expozitii din mai multe domenii ale industriei creative: productie si design de mobilier, fashion design, design de accesorii, ilustratie, graphic design, aplicatii interactive si lighting design.

Timp de 4 zile, Piata Unirii din Cluj va fi transformata intr-un camping al expresiei prin design, pentru a reconstitui traseul de la lucrul manual la produsul digital, cu accente pe inovatie, mestesug si tehnologie.

Expozitia centrala din Piata Unirii va cuprinde zona cu instalatii curatoriate si alte evenimente la care este invitat sa participe publicul larg.
Sunt in pregatire 8 instalatii-capsula imersive in care vor expune duo-urile si trio- urile creative Ami Amalia x Adela Marius (E.PRETEXT), Monom x Alexandra Mihali, Lucian Broscatean & Agnes Keszeg x Mihai Platica, Vilegiatura x Diana Papuc, Arboritm x Anda Gheorghe, Corizom, Askia si Alexandru Nimurad.

Evenimentele conexe ZAIN sunt traduse prin shop-ul efemer ZAIN de la fosta Casa Municipala de Cultura Cluj – Piata Unirii, nr. 24 (unde se va gasi si o selectie Dizainar), Small Talks – talk-uri publice pe subiecte legate de creativitate si tehnologie, la Meron Roastery sambata, 1 octombrie de la 11:00.
Conferintele organizate de Centrul Cultural Clujean vor fi completate de expozitia Culturepreneurs, la Casa Municipala de Cultura, cu designerii selectati de ZAIN in urma unui proiect-concurs realizat in vara anului trecut si de un eveniment de networking.
Celebra Casa TIFF va gazdui sectiunea Mestesug (in) Contempotan, un melanj de gourmet, de filme documentare, de obiecte de uz zilnic si de arta contemporana, realizate de mestesugari, designeri si artisti, numitorul comun fiind sustenabilitatea. Lunet Eyewear va fi prezent aici cu un vernisaj Chromatic Tetrachord (Variable Geometry). Designerul de corpuri de iluminat Dia Buga va avea instalatia – “Lumina in miscare”.

Community Events – Open Doors la Tito Atelier, la Circular & Studio YANA, Vilegiatura x Chic Utility Open Studio, Slow Design Collective la Andra Handaric Studio, peste 25 de evenimente despre care puteti afla mai multe detalii pe pagina de Facebook: ZAIN – design expressions, Instagram: @zain.expressions & in hyperlink-urile hashtag-urilor.

#ClujFutureOfWork #UIAProject

Editia ZAIN Expressions 2002, “The Future of WorK” este parte din proiectul Cluj Future of Work finantat de Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Urban Innovative Actions.
Cluj The Future of Work este un proiect initiat de Divizia de Inovare Urbana din Cluj-Napoca, creata de Centrul Cultural Clujean in parteneriat cu Centrul de Inovare si Imaginatie Civica din Primaria Cluj-Napoca.
Cluj Future of Work este realizat in co-management de catre Municipiul Cluj-Napoca si Centrul Cultural Clujean, intr-un consortiu cu alte opt organizatii locale: Zona Metropolitana Cluj, Clusterul de Industrii Creative Transilvania, Cluster Mobilier Transilvan (Transylvanian Furniture Cluster), Cluj IT Cluster, Transilvania IT Cluster, TIFF, Universitatea de Arta si Design din Cluj-Napoca / UAD si ZAIN – Design.

Toate evenimentele din cadrul festivalului, se vor desfasura in conditiile de siguranta impuse de situatia sociala actuala.

Parteneri: IARMAROC.com, Mushu_roi, Barlog Berarie Artizanala, Da Pino – bacanie si gastronomie italiana, VISUIN – nut (a) house, MERON – Home of Coffee si Tepaso.

Parteneri media: igloo, G4media, Modernism, The Woman si Revista Atelierul. Promovat de KISS FM.

You May Also Like