Muzeul Național de Artă Contemporană are, începând din această lună, un magazin pe care nu ai cum să îl ratezi: este chiar la parter, în locul din care se cumpără și biletele de acces.
Artistul mural Răzvan Răucescu (@roperrepor) a creat desenele de pe pereții magazinului, în completarea muralelor deja consacrate de pe casa scării muzeului.
MNAC Shop este mic, dar încăpător pentru colecția de albume și brosuri cu lucrări din expoziția permanentă sau expozițiile temporare găzduite de muzeu de-a lungul timpului, precum și o selecție de obiecte create de designeri români, – Alina Cioară, Dana Anton (Digital Craft), Iris Arsu și Patric Pavel, Manuela Blînda, Fauve Atelier, Steluța Anca Dragu & via Molecule-F – Katerini, Optimef, Agnes Keszeg, Wild Olive Artisans.
Vei găsi cărți de artă pentru toate vârstele de la edituri din România, precum și o selecție de cărți, albume și jocuri via Cărturești, sfeșnice de la Circa 1703-3071 sau lumânări de la Reminiscent of.
Magazinul va fi alimentat în permanență, un bun prilej de a ne vedea mai des la muzeu.
#mnacshop #thetinyshopfrommnac #mnac