Romanian Jewelry Week 2.0 sărbătorește bijuteria contemporană între 30 septembrie și 3 octombrie cu expoziții, conferințe, tururi ghidate și târguri și peste 190 de designeri români și internaționali care vor expune mii de creații de bijuterie.
Expoziția centrală este la Arcub Gabroveni și prezintă mii de creații de la 191 designeri de bijuterie contemporană din peste 25 țări din întreaga lume, propunând creații semnate de artiști contemporani din România, SUA, Canada, Mexic, Brazilia, Spania, Germania, Ungaria, Franța, Marea Britanie, Italia, Olanda, Grecia, Austria, Republica Moldova, Israel, China, Iran, Coreea de Sud și multe altele.
Expoziția este completată de șase expoziții colective, școli și asociații internaționale de renume: Milano Jewelry Week, Budapest Jewelry Week, Co-Adorn Art Jewellery Society Canada, Sheffield Hallam University UK, Plus One Collective și The Gallery of Art in Legnica Polonia. Expoziția prezintă de asemenea și doi designeri internaționali invitați speciali – Daniella Saraya (Israel) și Claudia Lepik (Cluster London Artist in Residence).
Romanian Jewelry Week 2.0 face un tur la bijuteriei contemporane în 5 locații culturale din Bucuresti: ARCUB – Hanul Gabroveni – expoziția centrală, Muzeul Național de Istorie a României – Tur ghidat Tezaurul României, Galeria Galateca – Neo Fair – Eco & Wood Edition, AlbAlb – Romanian Jewelry Focus, Dizainăr – Vitrina de Bijuterie.
Un juriu internațional de renume va desemna premiile din această ediție, juriu care are în componență reprezentanți consacrați ai unora dintre cele mai importante organizații internaționale din domeniul bijuteriei contemporane precum Federația Europeană de Bijuterie de la Bruxelles, Muzeul de Bijuterie din Atena Ilias Lalaounis, Joya Barcelona, Legnica Silver Festival și multe altele.
HARTA OFICIALĂ ROMANIAN JEWELRY WEEK 2021
1. ARCUB – Hanul Gabroveni – Locație principala Romanian Jewelry Week
Spațiul de expoziție găzduiește expoziția centrală Romanian Jewelry Week, precum și o secțiune specială de târg cu vânzare pe perioada celor 4 zile de eveniment, cu peste 190 designeri și peste 1500 exponate de bijuterie contemporană.
Program de vizitare – 30 septembrie – 3 octombrie 2021 între 11:00 și 20:00
Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventim.ro – https://www.eventim.ro/ro/bilete/romanian-jewelry-week-2021-bucuresti-centrul-cultural-arcub-hanul-gabroveni-1249475/performance.html
Evenimente speciale:
3 octombrie 2021, ora 17:00 – Ceremonia de Premiere Romanian Jewelry Week 2021
2. Muzeul Național de Istorie a României
Muzeul Național de Istorie a României organizează cu prilejul Romanian Jewelry Week 2021 o serie de tururi ghidate în expoziția permanentă Tezaurul Istoric și în expoziția temporară “Fragment. Experienta Restaurarii”, precum și o serie de workshop-uri demonstrative de bijuterie realizate de artiștii Mihaela Ciocâlteu și Doina Bacalu.
Program de vizitare: 30 septembrie – 3 octombrie 2021 între 10:00 și 18:00
Evenimente speciale: 30 septembrie și 1 octombrie 2021, 16:00 – workshop-uri demonstrative de bijuterie și tururi ghidate. Accesul se face prin confirmare prealabilă la adresa de e-mail hello@romanianjewelryweek.com, pe baza achiziției în prealabil a biletului general de acces în muzeu disponibil online aici https://mnir.booktes.com
3. Galeria Galateca
Între 30 septembrie și 3 octombrie, Galeria Galateca găzduiește o selecție curatorială de designeri internaționali marca Romanian Jewelry Week, precum și o vitrină dedicată. Pe 2 și 3 octombrie va avea loc și târgul de design Neo Fair – Eco & Wood Edition. Noi artiști și noi concepte vor anima galeria, într-o saptămană dedicată designului de bijuterie.
Program de vizitare: 2 octombrie – 11:00 – 21:00, 3 octombrie – 11:00 – 19:00
Program special: vineri, 1 octombrie 2021, ora 19:00 – Panel “Design for a Better World” si preview Neo Fair – Eco & Wood Edition
4. AlbAlb – Romanian Jewelry Focus
În cadrul Romanian Jewelry Week 2021, AlbAlb propune prezentarea unei selecții curatoriate de piese de către unii dintre cei mai apreciați designeri români de bijuterii, având în portofoliu bijuterii purtabile care pot fi încercate și achiziționate în magazin. Printre designeri se numără: Monom, Contemporia, Dani Păun, Miruna Belicovici, Anayd Blu, Maria Paltin, i{n}stance, Artefact Room, Josephine, Atelier Devi, Diana Cojocaru, What if I Fly, Curandera, Carla Szabo, Ceramic Sparrow.
Program de vizitare: 30 septembrie – 3 octombrie 11:00-18:00, Str. Lt. Av. Șerban Petrescu 1, București
Evenimente speciale: Sâmbătă, 2 octombrie, 15:00 – 18:00 Lansarea showroom-ului Monom
la AlbAlb / Duminică, 3 octombrie, 15:00 – 18:00 Lansarea la AlbAlb a colecției Ne/implinit
semnată Mesteshukar ButiQ
5. Dizainăr – Vitrina de bijuterie
A venit momentul ca bijuteria contemporană să aibă o vitrină dedicată în cadrul showroom-ului Dizainăr, magazinul de design românesc fondat în 2012 ce și-a propus să pună pe picioare o piață vibrantă de produs și concept autohtonă, capabilă sa concureze la standarde internaționale. Pe www.dizainar.com găsiții o selecție de peste 600 de produse de serie ale designerilor români.
Program de vizitare – 30 septembrie – 3 octombrie 2021, orele 12:00-19:00 @ Dizainăr showroom, Str. Puțul cu Plopi nr.17, zona Cișmigiu
*Toate evenimentele și expozițiile se vor desfășura în condiții de siguranță, respectând normele de distanțare socială. Vizitatorii sunt rugați să poarte mască pe toată durata evenimentelor și să respecte regulile fiecărei locații.
Proiect cultural organizat de: Assamblage Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană, cu sprijinul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
Susținut de: Banca Transilvania
Design expoziție semnat de: Kaustik
Parteneri culturali: Assamblage Institutul de Artă și Design, AlbAlb, Dizainăr, Galeria Galateca, MNIR – Muzeul Național de Istorie a României, The Station
Parteneri media: Designist.ro, Cosmopolitan, Feeder.ro, Harper’s Bazaar, Modernism.ro, Radio Guerrilla, Revista Atelierul, Igloo, Iqads, The institute, Zile si nopti, Zeppelin, Aici a Stat, Lost in Jewellery Magazine.
Programul complet al Romanian Jewelry Week și toate detaliile sunt disponibile pe site-ul https://www.romanianjewelryweek.com/