Assamblage anunta prima editie ROMANIAN JEWELRY WEEK

22-27 septembrie 2020

Intre 22 si 27 septembrie, Assamblage lanseaza prima editie ROMANIAN JEWELRY WEEK, cu ocazia aniversarii a 10 ani de existenta. O sinteza anuala a creatorilor romani si internationali de bijuterie contemporana, cu un numar record: 150 de designeri expozanti din intreaga lume. Bijuteria de autor ca arta si expresie creativa ni se dezvaluie de-a lungul a 6 zile de expozitii, conferinte, lansari de carte, vernisaje si tururi ghidate.  

ROMANANIAN JEWELRY WEEK isi propune sa fie cel mai amplu eveniment din Romania dedicat bijuteriei contemporane si un punct de reper pe harta evenimentelor internationale de profil. Peste 8 muzee, galerii si spatii culturale din Bucuresti vor face parte din harta Romanian Jewelry Week si vor gazdui pe intreaga perioada creatiile artistilor si designerilor romani si internationali. Evenimentul va prezenta colectiile a peste 70 designeri romani si are ca invitati peste 80 de creatori, colective si asociatii de designeri din Portugalia, Italia, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Elvetia, Canada, Israel, China, Norvegia.

Traditia breslei bijutierilor, veche de sute de ani, dar uitata si pierduta in Romania pentru o lunga perioada, este reinventata de catre designeri si artiști si dezvaluita publicului din perspectiva artei contemporane. Am selectat designerii cu cele mai spectaculoase idei, concepte, forme, culori si tehnici, modalitati de exprimare, pentru a-i dezvalui publicului larg din Romania.” David Sandu, curator si fondator Romanian Jewelry Week.

Evenimentul este organizat de Assamblage – Asociatia Nationala a Autorilor si Designerilor de Bijuterie Contemporana si este cofinantat de AFCN. Programul complet al Romanian Jewelry Week va fi disponibil pe site-ul www.romanianjewelryweek.com/

Ne vedem la #romanianjewelryweek.

@romanianjewelryweek

You May Also Like